|
Consultanţă ISO - Etape
ETAPA 1. Evaluarea activităţilor din cadrul organizaţiei
·Desfăşurarea evaluării
·Documentare asupra structurii organizatorice, capabilităţii tehnice şi umane, precum şi modul de desfăşurare a activităţilor
·Verificarea şi evaluarea constatărilor
·Informarea conducerii organizaţiei asupra aspectelor esenţiale care fac obiectul unor decizii la acest nivel, comunicarea aprecierii generale asupra elementelor sistemului de management al calităţii existent, care trebuie păstrate şi preluate în documentele ce vor fi elaborate.
ETAPA 2. Stabilirea necesarului de proceduri/instrucţiuni operaţionale(de lucru) şi a responsabilităţilor privind elaborarea, analizarea şi aprobarea acestora.
· Pe baza datelor culese la evaluare, se stabilesc de către prestator împreună cu conducerea societăţii, procedurile /instrucţiunile operaţionale ce urmează a fi elaborate precum şi responsabilităţile concrete privitor la elaborarea, analizarea şi aprobarea acestora.
·Documentele de referinţă vor fi listate, îndosariate şi păstrate în fiecare zonă unde trebuie aplicate şi unde vor fii utilizate.
ETAPA 3. Pregătirea personalului implicat în elaborarea documentelor sistemului de management
·Instruirea personalului implicat în elaborarea procedurilor/instrucţiunilor la care participă reprezentantul managementului şi elaboratorii stabiliţi, precum şi alte persoane nominalizate.
ETAPA 4. Elaborarea procedurilor de sistem, a procedurilor operaţionale şi a manualului.
ETAPA 5. Audit final în vederea determinării stadiului implementării sistemului de management şi aprecierea pregătirii societăţii pentru certificare.
|